Suflet deschis

Iar șoaptele să-mi fie mângâiere Să mă trezesc frumos în fiecare zi Să pot sorbi cafeaua cu plăcere Și să aud "Cât de frumoasă ești tu tot nu știi!"

7 Lacăte (capitolul 1)

Zăcând pe marginea patului, era pierdută în lumea ei. Privea pe geam, însă gândurile ei zburdau neîncetat până la cer și dincolo de el. De o vedea cineva din depărtare, ar fi părut cea mai calmă femeie de pe fața pământului. Însă, dacă cineva ar fi voit să se afunde în mintea ei, ar fi dat peste dezlănțuirea nemiloasă a unei tornade...